Despre noi

CE ESTE NAHANNY CAMP?

Nahanny Camp nu este o agentie de turism, desi te duce in natura. Nu este scoala, desi te educa. Nici firma de team building sau o noua forma de a crea senzatii “tari”, desi vei trai clipe de neuitat.

Nahanny Camp imbina natura, muntele si sportul, pentru a cladi evenimente folosind drumetiile si taberele alpine, cursurile de supravietuire si de aventura.

Nahanny Camp te ajuta sa te cunosti mai bine. Te provoaca si te implica. Cat de bine te cunosti pe tine insuti? Stii cine esti? Stii ce doresti? Iti cunosti calitatile si slabiciunile?

Nahanny Camp poate implini o nevoie. Nevoia fiecaruia de a afla cine si cum este. Nevoia de a-ti afla propria identitate.

FILOZOFIA NAHANNY CAMP

Modul in care o persoana gandeste determina modul in care actioneaza. Nahanny Camp promoveaza o gandire de explorator si invingator. Pentru aceasta ne antrenam si ne pregatim intr-un mediu corespunzator. Folosim activitati alpine, teste si intrebari pentru atingerea scopului, trecem prin incercari care descopera unicitatea persoanei. Pana nu esti testat,nu sti cu adevarat ce cunosti si ce nu cunosti. Uneori incercarile sunt prilejuri bune sa-ti descoperi potentialul. Unora le place sa se afirme, altii prefera sa se ascunda in multime. Unii se descurca la teste, altii stiu bine subiectul, dar nu trec examenul.

Nahanny Camp este si pentru tine!

De aceea, in Nahanny Camp folosim testul “lucrurilor mici” si al timpului. Testam credibilitatea, motivatia si inventivitatea fiecaruia. Aflam raspunsuri la tot felul de intrebari : Ce-mi place cu adevarat sa fac? Ce ma nemultumeste cel mai mult? Ce lucruri ma fac sa ma implic? Imi place rutina sau varietatea? Prefer sa lucrez in echipa sau de unul singur? Gandesc sau ma bazez pe intuitie? Imi place sa colaborez sau sa conduc? De ce vad lucrurile diferit? Sunt o persoana pe care ceilalti se pot baza? De ce simt ca pot merge mai departe in timp ce altii par multumiti stand pe loc, etc.?

Nahannycamp este atelierul tau de practica!

Gandirea este inceputul activitatii musculare.  T Ribot

Noi gandim si apoi inventam activitati in care se iau decizii. Luarea decizilor nu este usoara, mai ales cand colegii tai depind de tine… In aventura Nahanny Camp participantii TREBUIE sa ia decizii dificile, singuri sau in echipa, nepopulare, neplacute, curajoase. Dobandirea curajului de a lua hotarari, (bune si corecte !) duce la satisfactie, siguranta si sanatate. Astfel, noi instructorii ne straduim sa invatam participantii sa gandeasca, sa lupte cu situatii care le vor cere sa aleaga intre ce-si doresc si ce trebuie sa faca, intre ce este placut pentru sine si ce este bine pentru toti.

Pentru cunoasterea, intelegerea si controlul fricii folosim ateliere de catarare, rapel, tiroliana, explorarea unei pesteri sau dormitul sub cerul liber. Cand intalnesti o situatie in care te simti nepregatit, riscul este sa nu faci nimic. Un singur pas inainte insa, lasa teama fara putere. La lectiile Nahanny Camp invatam sa intelegem si sa invingem situatiile de care ne este frica. Astfel, castigam incredere si putem depasi urmatorul obstacol. Ajungem sa stim: “Am mai trecut prin asta si sunt pregatit. Pot si voi reusi!”

Un aspect aparte de care are nevoie un copil de exemplu, este deschiderea lui spre comunicare.  Pentru noi, cei care pregatim activitatile acest lucru este special si sensibil ce tine de suflet si de mai multa implicare.

Aici gandirea tanarului este pretuita, ideile zboara liber, parerile noi sunt binevenite, schimbarile sunt asteptate, intrebarile sunt incurajate, ideile stimuleaza idei si mai bune, iar gandirea genereaza visuri. Prin partasie in jurul unui foc aproape stins, sub clar de luna si stele cazatoare sau inghesuiti intr-o camera de cabana seara tarziu, copiii pot discuta emotiile zilei, emotiile lor ascunse, intamplari reale, ofera sau beneficiaza de pareri sau opinii, se incurajeaza, se sprijina si se sustin unii pe altii. Uneori mai plangem… De aceea, menirea noastra, a profesorilor este de a-i ajuta sa se maturizeze.

Nahanny Camp promoveaza invatarea prin participare si experimentare. Fiecare activitate reprezinta o sursa de invatare. Nicio experienta nu este irosita. La sfarsitul escapadelor noastre se nasc visuri, prietenii si atitudini noi. Prea multe lucruri se intampla in viata ca sa le intelegem pe toate. Oricat de destepti am fi, priceperea nu tine pasul cu experienta. In cursurile, programele, drumetiile, excursiile, taberele sau “expeditiile” pe care le facem profitam de ceea ce putem intelege: experienta nu este ceea ce ti se intampla, ci este ceea ce faci cu ce ti se intampla ! Noi ajutam candidatii doar sa-si faca un obicei din a reflecta la trairile lor si sa invete ceva din ele. Scoala naturii ofera lectii pentru toti. La unele cursuri ne inscriem, iar altele le facem pe neasteptate… Ambele sunt lectii valoroase.

In Nahanny Camp asternem o zi frumoasa peste alta mai buna sau mai trista, o dimineata cu ceata peste un apus in taina, o noapte cu stele peste un rasarit parfumat de flori, o amiaza furtunoasa peste un popas linistit la izvor. Acesta este Nahanny Camp. Dar niciodata nu vei intelege ce se intampla acolo pana nu incerci …

PROGRAME DE SCOLARIZARE

Continutul scolarizarii noastre este adaptat pentru varstele 7-17 si peste 18 ani (vezi Senior Adventure, click aici).
Continutul programelor noastre cuprinde cursuri, activitati si tematici pe care le folosim ca modalitati de interactiune, autocunoastere si explorare a mediului natural in care ne aventuram precum si ateliere practice si aplicatii concrete pentru volumul impresionant de cunostinte acumulate. Din cursurile noastre pentru copii si adolescenti, va prezentam:
• Motivatia si dorinta de a merge in natura.
• Curs de educatie si civilizatie montana.
• Curs general de pregatire a echipamentului montan.
• Curs de initiere in drumetie
• Curs montan de initiere si cunoastere in turismul de aventura. (ghidul montan esti tu -calitati, cunostiinte si abilitati, conducere si coordonare, planificarea turei montane,coechipierii, gestionarea riscului, aventura versus ignoranta)
• Curs de prim ajutor.
• Curs de initiere in meteo – vremea
• Curs de orientare
• Curs de initiere in supravietuire
• Curs de initire in catarare pe stanca.
• Curs de initiere in escalada sportiva.
• Curs de ski alpin si ski de tura.

Apoi folosim ateliere de creatie pentru copii si alegem tematici pentru discutii:

• atelier de arta, foto, scenete, talent show
• concursuri de indemanare
• prezentari interactive: munte si natura
• proiectii filme si foto

Dezbateri pe subiecte:
– sentimentul de inferioritate
– varsta confuziei
– declaratia de “independenta”
– intrebari care provoaca “frica”
– complet liber
– care este diferenta ?
– responsabilitatea
– cele mai puternice sentimente
– fete dragute si baieti fascinanti, etc.