Remember Școala de Iarnă 2012 (Dan Tomca)

Până la urmă nu e chestia doar de amintiri, ci și de alte lucruri care rămân.
Evident, intri pe un teren subiectiv – și până la urmă acesta este cel care contează. Ce mi-a plăcut mie:
Mai întâi atmosfera grupului: o prezență epurată de orgoliile care apar pe bază de experiență, performanță și tot așa. Apoi, seriozitatea (conturată desigur și de poante și calambururi “serioase”- gen alpinol) nelipsită însă de căldura și buna dispoziție a fiecăruia. Grupul în sine, oameni faini plus ceea ce consider eu (fără a fi misogin) un raport echilibrat între sexe pentru o ieșire undeva.
Cursurile teoretice: un stil pentru cercetași dar numai potrivit pentru oamenii mari și imaturi cum suntem.

Cursurile practice: minunate. La Crăciunești de exemplu, am văzut ce înseamnă atmosfera grupului , să păstrezi timp de o zi întreagă o atmosferă faină pe cea mai rea vreme. Îți trebuie mult entuziasm pentru asta. Mi-a rămas imaginea din prima seară, după 8 ore de ploaie, cu totul uzi, mirosul de benzină și vin reînviind casa bătrânească în care ne înghesuiam, grinzile care abia mai țineau zecile de haine puse la uscat… desigur, pentru cei ce trăiesc asta în fiecare zi nu mai e nimic idilic în asta. Oamenii de munte au probabil și o nostalgie neîmplinită – tocmai acest dor de casă îi mână afară din casă, ca la grecii antici – călătoreau ca să aibă (de) unde se întoarce.

Tot cu ocazia asta am înțeles mai bine diferența între alpinism și cățăratul la sală pe care personal în consider folositor atâta timp cât nu rămăi doar la el; altfel e ca un fel de rebus pe care îl tot dezlegi rămânând însă la nivelul de revistă.
Apoi, echipamentul: îți oferă siguranță. Deși un artist bun poate picta cu orice, totuși nu va rămâne toată viața la niște instrumente de 2 lei. Cu toate astea, nu poți avea și cel mai bun echipament de munte, și cea mai bună biță și schiuri scumpe etc, dacă nu cumva ești un băiat de bani gata sau un tip de succes pentru care banii nu contează. E bine să folosești la maximum ceea ce ai și abia după ce simți o limitare, o constrângere REALĂ a unui echipament să treci la altul mai scump. Lucru perfect valabil și pentru fotografie.

Chiar și remember-ul acesta e un exercițiu bun de a-ți așeza propriile gânduri. Îmi povestea mama că în anii UTC-iști țineau jurnale de drumeție în excursiile cu școala. Cred că e o chestie faină.

Nu știu dacă amintirile mele sunt ceva de publicat. Până atunci, grijă la alpinol si zile frumoase pe munte!